Educaţia sexuală la vârste mici începe cu explicatul corect a din ce sunt alcătuite organele sexuale, aşa cum le povestim despre degete şi cot.
Educaţia sexuală la vârste mici începe cu explicatul corect a din ce sunt alcătuite organele sexuale, aşa cum le povestim despre degete şi cot.
Daca vrei ca clasa copilului tau se beneficieze de unul sau mai multe ateliere de educatie sexuala - fie in cadrul Saptamanii Altfel, fie ca optional, va stam la dispozitie.
Că mai toate societățile din lume (cu excepția celor foarte evoluate ca țările nordice sau Canada) și societatea românească este împărțită în oameni care cred mult în importanța educației sexuale și oameni care cred foarte tare că educația sexuală este o greșeală, ne împinge copiii spre promiscuitate sau încerca să ne sexualizeze copiii.
Ce ar trebui sa stie despre sex si sexualitate copiii la diferite varste si de ce este important ca educatia sexuala sa se intample si la scoala.
S-a încheiat o nouă ediție a Bucharest Science Festival. Mulțumim că ați fost alături de noi și anul acesta. Ne revedem la sfârșitul lui septembrie 2020.